Clubul Copiilor – activități pentru copiii ucraineni
Fundația ICAR implementează în cadrul proiectului „RAZOM (ÎMPREUNĂ) – Rețea de servicii de sănătate fizică și mintală adaptate nevoilor refugiaților din Ucraina” un program de activități psiho-sociale ce include si organizarea a două cluburi ale copiilor preșcolari.
În cadrul cluburilor se organizează activități de zi pentru copiii ucraineni găzduiți la nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, scopul acestora fiind dezvoltarea interacțiunii sociale și a abilităților emoționale ale copiilor ucraineni pentru viața de grup în context post-migrator.
În acest sens, sunt derulate activități de tip nonformal, atât în aer liber, cât și în interior, activități psiho-sociale, artistice, recreative prin care se dorește atât descoperirea și valorizarea talentelor copiilor, cât și dezvoltarea creativității fiecărui copil. Până în prezent au fost derulate diverse ateliere educative, de comunicare și de creație, jocuri în aer liber.
Activitățile sunt derulate de către mediatorii interculturali împreună cu psihologul și responsabilul de grup țintă din cadrul proiectului, după un program stabilit și în funcție de disponibilitatea grupului țintă.
Principalele locații în care au fost derulate cluburile copiilor sunt gestionate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, cu care Fundația ICAR are încheiat un protocol de colaborare, și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2.
Proiectul „RAZOM (ÎMPREUNĂ) – Rețea de servicii de sănătate fizică și mintală adaptate nevoilor refugiaților din Ucraina” este derulat de Fundația ICAR în parteneriat cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” (RCTV Memoria) cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014 – 2021.